expozitie OAR Transilvania


Expozitia OAR Transilvania

OAR Transilvania expune proiecte realizate de catre arhitecţi membrii OAR-transilvania din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj. Evenimentul este similar Anualei de Arhitectură Bucureşti respectiv Timişoara. Expunerea se va concretiza în premierea celor mai bune realizări.

Se propun câteva principii noi, menite să stimuleze participarea, calitatea prezentărilor şi mai ales vizibilitatea publică prin alegerea unui loc cu vitrina spre centrul oraşului, bulevardul Eroilor, nr. 16 si prin faptul ca juriul care va decide clasamentul va fi format din înşişi expozanţii, într-o formulă de tip “particip, deci mă exprim”.

De asemenea se doreste alcătuirea unui “pachet” de realizări al arhitecţilor din OAR Transilvania itinerant, în primul rând în cele 4 judeţe asociate dar şi în restul filialei, într-un program pe anul 2010.

Se pot expune lucrări care nu au fost prezentate la expoziţia filialei din 2007 sau la BAB 2008 (bienala UAR), cu excepţia proiectelor expuse în 2007 care au fost între timp finalizate şi pot fi prezentate la categoria lucrări realizate.

_

Sectiunile. Expoziţia şi premiile vor avea în total 5 sectiuni, grupate astfel:

  • LUCRARI REALIZATE – lucrări finalizate, receptionate sau într-un stadiu suficient de avansat de construire pentru a se putea vedea configuraţia arhitecturală şi a fi apreciate după imagini fotografice.
    • Sectiunea 1 – LOCUINTE – în construcţii de orice tipologie, dimensiune, grupare, standard.
    • Sectiunea 2 – ALTE PROGRAME – excepţie locuinţele sau programele mixte care conţin în majoritate locuinţe şi care se vor prezenta la sectiunea 1.
    • Sectiunea 3 – DESIGN, AMENAJARI, RESTAURARE, MOBILIER – orice fel de amenajări interioare, în spaţii noi sau existente, restaurare, amenajări de spaţii exterioare private sau publice, spaţii urbane, mobilier sau obiecte, de interior sau exterior.
  • PROIECTE – proiecte de orice dimensiune şi intindere, orice fază a realizării, inclusiv oferte, indiferent dacă au fost autorizate sau nu şi indiferent de eventualul stadiu de executie, dacă nu se pot încadra la “lucrări realizate”.
    • Sectiunea 4 – PROIECTE DE ARHITECTURA, DESIGN, AMENAJARI, ETC. – toate categoriile exceptând cele încadrabile la sectiunea 5.
    • Sectiunea 5 – URBANISM, PROIECTE URBANE – studii, planuri urbanistice.

_

Vernisajul si acordarea premiilor

Expozitia se va deschide în dimineaţa zilei de 11 decembrie 2009, de la orele 10.00, iar vernisajul şi anunţarea premiilor se va face la orele 19.00 ale aceleaşi zile.

Expozitie deschisa pana in data de 13 decembrie.

organizator  OAR Transilvania, gazduit de ±CLUJ

_

premii, pe sectiuni:

Sectiunea 1 – design, amenajari, restaurari

1.sc skbd srl/ lundi et demi – institutul cultural francez – 22 voturi

autori: (skbd) attila kim/ ada diaconu/ tiberiu bucsa/ ioana pagu/ lucian suvaina/ roxana nirestean, (lundi et demi) ciprian tocu

2. sc planwerk srl – piata unirii cluj – 11 voturi

autori: adrian borda, oana stancioiu, cristina pisleag, serban tiganas, flavia cozma, benjamin kohl, tiberiu ciolacu, michael buck, eugen panescu, tudor panescu

3. AStA – the garden bookshop. ZA’09 – 6 voturi

autori: silviu medesan, adrian pop

3. sc test design – casa popesti – 6 voturi

autori: adrian domnita, mihalte cosmin

_

sectiunea 2 – urbanism, proiecte urbane

1.sc planwerk srl – pug sibiu – 25 voturi

autori: tiberiu ciolacu, adrian borda, michael buck, eugen panescu, bogdan sangeorgean, ina stoian, tudor panescu

2.sc arhitectonica srl-puz cartier dealul lomb – 12 voturi

autori: (eurosrl) marcel crisan, dana crisan, trif georgeta, sardan anca, george simion, boila sorin, (raum) racasan horatiu, ciorobatca dragos, popa ana-maria, demeter kinga, benedek-andir teodora, timpau alexandra, dudas maria

_

sectiunea 3 – proiecte

1.sc raum srl – casa petresti – 14 voturi

autori: horatiu racasan, adrian pop

2.sc dico si tiganas srl– stadion ion moina – 7 voturi

autori: serban tiganas, florin dico, cristi urcan, levente kornis, mihai rosca, cristian ioja, ciprian onetiu, carmen bradateanu, diana editoiu, ioan bera, alexandru capota, iustinian orza, iulia serban, paul moldovan, lorant miklos, ioan sava

3. sc n2 arhitectura srl – centru de informare turistica – 5 voturi

autori: andrei nejur, komaromi laurentiu

3. sc dico si tiganas srl – laboratoare muzeu etnografic – 5 voturi

autori: paul moldovan, serban tiganas, silviu medesan

_

sectiunea 4 alte programe

1.sc quad studio srl – pavilion icube – 32 voturi

autori: radu rosca, sztahura mark, flaminiu talos, diana talos, carmen barbat

2.sc mcub srl – sediu transart – 9 voturi

autori: voicu bozac, mircea munteanu

3.sc arhetip srl – imobil de birouri – 9 voturi

autori: tiberiu bratu, lucian indolean, paul moldovan, mihai rosca

_

sectiunea 5 – locuinte

1.sc mcub srl – casa surducan – 22 voturi

autori: voicu bozac, mircea munteanu

2.sc studio axia srl – locuinta individuala si birou – 16 voturi

autori: daniel serban, mircea bojescu, laura trif

3. sc skbd srl – casa meda – 6 voturi

autori: tiberiu bucsa/ attila kim/ ada diaconu/ lucian suvaina

_

design afis: Tibi Bucsa / Ina Stoian

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: